sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Cele mai bune cărți citite în 2017

 Pentru început, vă spun că această postare va fi lungă-lungă, așa că pregătiți-vă cafeluța/ceaiul/muzica preferată și haideți să vedem împreună ce lecturi mi-au marcat anul ce tocmai și-a luat zborul.
Pentru a-mi ușura munca, am împărțit cărțile în patru categorii, dar aș vrea să menționez că ordinea cărților este complet aleatorie.
Nu sunt fana unor clasamente, pentru că fiecare volum mi-a plăcut în felul său, așa că nu pot să aleg o cea mai bună carte citită în 2017. Dar, ca să nu ne lungim prea mult, vă prezint clee patru categorii: manga, ficțiune, carte pentru copii, non-ficțiune.

Manga

Mi-am făcut o tradiție în a prezenta manga la începutul lecturilor preferate (a se vedea articolul meu legat de cărțile anului 2016).

Inuyasha de Rumiko Takahashi
Kagome este o adolescentă din prezent care în urma unei întâmplări nu tocmai obișnuite, se trezește în Sengoku jidai - Japonia medievală. Urmărită de un demon, fata ajunge la copacul unde este țintuit Inuyasha, jumătate om, jumătate demon. În încercarea de a scăpa cu viață, îl eliberează de blestemul pe care l-a lăsat o femeie din trecut, iar mai târziu, când Giuvaierul Sufletelor, o piatră ce oferă puteri colosale deținătorului, se sparge, alături de Inuyasha și alți prieteni de drum, Kagome încearcă să-l reîntregească, pentru a nu-l lăsa pe Naraku, un demon viclean, să domine lumea.
Cred că multe fete de vârsta mea au prins febra Inuyasha: a fost primul anime pe care l-am urmărit cap-coadă și care se numără printre preferatele mele. Dar abia anul acesta m-am încumetat să citesc manga, pentru că vorba aia, cartea e mai bună decât filmul. Adevărul este altul: ambele mi s-au părut la fel de bune, chiar dacă stilul de a desena e un pic mai diferit - eu rămân fana lui Inuyasha din anime.

unTouchable de Massstar
Sia Lee este un vampir ce a evoluat; ea se hrănește cu energia oamenilor printr-o simplă atingere, fără a mai apela la clasicul sânge. Din prima zi în care-l întâlnește pe vecinul său, Jiho, Sia își dorește nespus de mult să-l atingă, dar apare o problemă: tânărul suferă de mizofobie - teama de a atinge ceva pentru că este plin de microbi. Pentru a-și atinge țelul, fata are de parcurs un drum lung...
unTouchable este o manhwa drăguță, romantică, dar fără a fi siropoasă. Ca orice altă lucrare de genul, are mai multe clișee, dar fără a deveni deranjante. Acțiunea este antrenantă, personajele cât de cât mature, iar eroina este simpatică. Să nu mai zic de stilul în care este desenat - e plăcut ochiului.

Annarasumanara de Il-Kwon Ha
Cred că această manga este preferata mea dintre cele trei. Stilul, subiectul și mai ales finalul m-au captivat. Nu voi vorbi prea mult despre ea, pentru că i-am făcut o recenzie.

Ficțiune

Vițelul de aur de Ilf și Petrov
Pe canalul meu de YouTube v-am vorbit despre cartea Douăsprezece scaune semnată de acești autori, iar cartea de față, Vițelul de aur, urmărește peripețiile unui personaj foarte interesant, Ostap Bender. Mie personal mi-a plăcut mai mult volumul acesta față de 12 scaune, așa că vă invit să citiți despre el mai detaliat aici.

Magicianul de John Fowles
Dacă mă urmăriți de ceva timp, cu siguranță știți că Fowles este una dintre marile mele iubiri, ba chiar obsesii în ceea ce privește stilul de a scrie. Magicianul a fost o călătorie interesantă, plină de mister și suspans. Recenzia o găsiți aici.

Plânsul lui Nietzsche de Irvin D. Yalom
Cartea aceasta face parte din acele volume care apar în viața unui cititor exact atunci când trebuie. A fost o lectură interesantă, intensă pe alocuri, dar modul în care scrie Yalom mă face să vreau să-l mai citesc.

Cântecul stepei, cântecul munților de Cinghiz Aitmatov
Cartea aceasta, care conține patru povestiri, umple inima cititorului de melancolie. Mi-am propus de ceva timp să citesc ceva semnat de acest autor, dar după lecturarea volumului de față, cu siguranță voi mai căuta și alte titluri.

Tovarășa Singurelu de Radu Dorin
Mioara Singurelu, o femei ciudățică, dar devotată în totalitate partidului, a fost o figură interesantă, alături de celelalte personaje nu mai puțin ciudate. Volumul acesta este volumul de debut al autorului, mai multe despre am scris aici.

Femeia în alb de Wilkie Collins
Am citit această carte în cadrul unui book club și pentru că o aveam de mult timp pe lista de to-read, am nominalizat-o. A ieșit învingătoare și astfel am ajuns să o citesc după mii și mii de ani. Mi-a plăcut mult, m-a ținut în suspans, mi-am găsit un personaj preferat - contele Fosco. Dacă vreți să citiți o carte clasică, volumul de față ar fi o idee bună.

Să prinzi o stea căzătoare de John Brunner
M-am lăsat ademenită de titlu și m-am trezit că citesc o poveste sf. Deși inițial m-am pregătit să nu îmi placă, volumul m-a surprins într-un mod plăcut. Am detaliat în articolul acesta.

Rugul de György Dragomán
Rugul e o altă carte pe care am citit-o în cadrul unui club de lectură - și mi-a plăcut nespus de mult, se numără printre cele mai îndrăgite cărți ale anului. Romanul urmărește viața unei orfane, Emma, care se trezește pe cap cu o străină ce-i spune că este bunica ei. Am scris mai multe despre lectura aceasta pe blog.

Fata care citea în metrou de Christine Féret-Fleury
Juliette, protagonista romanului, m-a cucerit prin felul ei de a fi. Cartea de față nu este o capodoperă și nu schimbă vieți, dar este o lectură plăcută și care oferă o stare de bine. Am scris despre aceasta aici.
Carte pentru copii

Trilogia Howl`s moving castle de Diana Wynne Jones
Diana Wynne Jones este una dintre scriitoarele pe care le-am descoperit anul acesta și pe care aș citi-o la nesfârșit. Scrie atât de bine și atât de captivant, încât uiți că nu mai ești copil - poveștile ei au capacitatea să te transpună direct în miezul acțiunii. Din trilogia Howl`s moving castle, preferatele mele au fost primul și ultimul volum, al doilea fiind așa, mai de umplutură.
Seria Chrestomanci de Diana Wynne Jones
Seria Chrestomanci cuprinde șase aventuri legate de un personaj misterios - vrăjitorul care este responsabil de echilibrul dintre magie și „normalitate” în lume. În cele șase cărți cititorul urmărește diferite personaje și peripețiile acestora, pentru ca la un moment dat să se ajungă tot la Chrestomanci. Din păcate, seria aceasta nu este destul de cunoscută la noi, deși sunt sigură că ar fi pe placul copiilor și nu numai. Mie personal mi-a plăcut mai mult decât seria cu Howl.

Haiganu. Furia oarbă de Marian Coman
Aventurile zeului continuă și în acest volum, care din punctul meu de vedere a fost mai bine închegat, cu o acțiune mai animată și personajele mai pe înțelesul meu. Am avut ocazia să-l cunosc pe autor în cadrul FILIT, ceea ce a fost o mare plăcere pentru mine. Aștept cu nerăbdare continuarea!

Non-ficțiune

Eu, Dracula și John Lennon de Jan Cornelius
Am citit volumul acesta doar pentru că a fost o provocare, dar care mi-a prins bine. Nu sunt sigură că ar fi non-ficțiune, mai mult levitează undeva la limită cu ficțiunea, dar pe mine m-a binedispus și vă recomand acest volum.

Copilaria de Maksim Gorki
La fel ca volumul de mai sus, nu știu dacă e chiar o non-ficțiune, dar eu l-am văzut ca pe un jurnal. E o lectură destul de deprimantă, dar care te apropie de sufletul uman.

Sapiens: Scurtă istorie a omenirii de Yuval Noah Harari
Noroc de book cluburile în care m-am băgat anul acesta (ar trebui să scriu un eseu separat despre avantajele unui cerc de lectură), altfel nu m-aș fi apucat de această carte (sau de altele la fel de bune). Sapiens este o lectură plăcută, ca un script de la o emisiune despre om și cum a evoluat această specie. Am scris recent un articol pe blog despre acest volum.

Magia ordinii de Marie Kondo
În 2017 mi-am propus să adopt un stil de viață minimalist, așa că m-am documentat. Magia ordinii este una dintre cărțile ce tratează acest subiect, sau mai bine zis, clutterul din casă și mie mi-a fost de ajutor mai mult la nivel motivațional decât propriu-zis.

Acestea au fost lecturile ce mi-au marcat anul. Mă bucur nespus de mult că am descoperit cărțile de față, fie prin intermediul unui club de lectură, fie printr-o recomandare sau pur și simplu, din întâmplare. Abia aștept să văd ce-mi va oferi 2018 în materie de lectură - mi-am făcut și planul pentru anul acesta.
Pentru a-mi urmări cărțile, vă invit să ne împritenim pe Goodreads. Care au fost cărțile ce au marcat anul 2017 pentru voi?
Vă doresc să aveți parte de un an cât mai frumos și plin de lecturi interesante!

joi, 18 ianuarie 2018

Recenzie literară: Marile speranțe de Charles Dickens (1861)

Hello!
Astăzi vă vorbesc despre romanul Marile speranțe, semnat de Charles Dickens. Adolescența mi-a fost marcată de această carte și mi-a trezit apetitul pentru opera lui Dickens. Vizionare plăcută!

marți, 16 ianuarie 2018

Drumul spre minimalism - Săptămâna 19

Bună!
A mai trecut o sătpămână, ceea ce înseamnă că e timpul să vă zic ce am mai făcut în cadrul proiectului Drumul spre minimalism.
Pentru început, mi-am revizuit din nou garderoba. Simțeam că am mult prea multe haine și că încă mă sufoc, chiar dacă am scăpat de o bună parte din articolele care-mi ocupau spațiul degeaba. De data aceasta, m-am axat pe hainele de sezon pe care nu le-am purtat încă sau care nu se asortează cu ce am (da, este foarte greu să renunți la un lucru frumos, dar pe care nu-l utilizezi). Momentan sunt mulțumită de cum arată, dar nu cred totuși că am ajuns la țelul meu. Voi vedea la sfârșitul anului minimalistic cum stă treaba.
Am dat toate cărțile necitite (am scris în articolele din alte săptămâni despre ele). Acum mă simt mai bine, pentru că știu că cineva se bucură de ele. Pe lângă cărți, am decis să renunț și la agende. Pentru cineva care scrie în aceeași agendă de ani buni, prezența altor cinci care stau degeaba este un deranj vizual. Așa că le-am zis la revedere - la noile lor case sunt sigură că vor fi mult mai apreciate și folosite. 
Spuneam ceva de un bullet journal, dar până la urmă am găsit o soluție: aceeași agendă universală, bună la toate, a adăpostit și câteva zeci de pagini pentru bullet journal. Nu știu dacă e neapărat ca la carte, dar mi-am organizat lunile și săptămânile astfel încât să știu ce fac - de exemplu, când postez un articol nou, o recenzie pe YT, când am un eveniment la care să ajung și tot așa. Mi-am mai făcut și o parte legată de buget  ce cumpăr, ce consum, să văd unde investesc prea mult. E abia începutul, așa că nu știu încă dacă îmi place sau nu pe termen lung.
Acestea au fost micile mele modificări prin casă în săptămâna ce a trecut. Voi ce ați făcut?

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Recenzie literară: Spovedania unui preot ateu de Ion Aion (2017)

Spovedania unui preot ateu de Ion Aion a fost una dintre senzațiile Bookfest 2017. Cel puțin, eu așa am perceput cartea respectivă, despre care s-a vorbit - și încă se vorbește - mult, mai ales pe internet. Deși am fost la târgul de carte, nu mi-a trecut prin minte să o achiziționez și după mi-a părut rău - nu o mai găseam pe la librăriile pe unde am trecut și nici la Bookfestul din Iași, care a avut loc cu ocazia FILIT. Mare mi-a fost norocul cu Secret Santa de la facultate, că am primit volumul în preajma sărbătorilor. Și un moment mai potrivit ca 25 decembrie pentru a începe lectura nici că se putea găsi.
Volumul începe cu descrierea de către personajul principal - preotul - cum are loc o zi obișnuită din viața sa ca slujitor al domnului. Mersul pe la babe nesuferite pentru a le împărtăși sau pentru a le asculta poveștile, înmormântări cu pomeni, bețivii satului, viața de rahat în care se chinuie să trăiască.
Mi-a plăcut cum a început cartea: o imagine a vieții pe care o duce un om care, lipsit de ambiție și de o șiră a spinării, decide să ia drumul preoției de gura mamei, nu pentru că asta și-ar fi dorit de fapt. Zilele îi sunt monotone, observând cum înflorește moartea în jurul său, într-un sat plin de oameni bătrâni, bolnavi și bețivi, care încearcă din răsputeri să trăiască, să nu piardă lupta pentru viață. 
Pe la jumătatea cărții tonul naratorului se schimbă, acțiunea începe să devină din ce în ce mai axată pe personajul principal, care-i arată cititorului că pe lângă viața în sutană, mai este capabil de câteva încercări de a trăi așa cum și-ar fi dorit de fapt - prietenia cu Andrei, fost coleg de seminar, dar care a ales viața în afara lăcașelor sfinte și este fericit acolo unde e. 
Tot în acestă perioadă, preotul află un lucru neplăcut, care-l apropie din ce în ce mai mult de moarte, de propria moarte, iar conștientizarea acestui lucru îl face să pună în practică un plan foarte ciudat...
Spovedania unui preot ateu nu este o carte de căpătâi. Nu are tendința - și nici pretenția - de a schimba un om și toate valorile în care acesta crede. Este un volum scris de un bărbat care se urăște pe sine și totodată, tot ceea ce-l înconjoară. Nu pentru că ar fi un om rău, ci pentru că e un om, cum ziceam mai sus, lipsit de tărie de caracter. Știu că acțiunea este bazată pe fapte reale, nu știu în ce măsură sau în ce procentaj, dar ceea ce am înțeles eu din acest volum este că un om și-a dat seama prea târziu de faptul că nu trăiește și că ceea ce face acum nu-l reprezintă deloc. Și acest lucru, lăsând la o parte lipsa de calități pe care ar trebui să le aibă un preot, este foarte trist. Eu cel puțin m-am găsit în situația în care-l compătimeam pe autor și condiția în care era. Asta nu înseamnă că am fost de acord cu atitudinea față de enoriașii săi, dar la urma urmei, nu poți înțelege pe deplin un om până când nu te regăsești în locul lui.
Volumul a fost interesant și promițător la început, ca pe la mijloc să devină ceva destul de banal, iar spre final să se transforme în literatură fantastică. Interesantă această trecere de la un stil la altul, făcută relativ natural, doar că pe mine nu a reușit să mă facă să întrevăd în aceste rânduri o capodoperă. 
Spovedania unui preot ateu nu este sub nicio formă o carte ce schimbă lumea din jur. Dacă o citești ca atare, fără a o privi ca un îndemn la a-ți schimba ideile religioase, este un jurnal al unui om care este singur într-o lume pe care nu a ales-o niciodată. Ion Aion nu încearcă să converstească un creștin la ateism și nici nu încearcă să-l asigure pe ateu că există o zeitate. Mi-a plăcut mult o idee din carte, cum că faptul că el este un necredincios nu înseamnă musai că îi urăște sau că îi desconsideră pe cei care aleg să creadă într-o forță supremă. Unii oameni, pur și simplu, au nevoie de prezența unei entități supreme care să le ușureze viața, căreia să i se închine și să creadă că aceasta îi ajută în tot ceea ce fac. Unii oameni sunt mult prea slabi pentru a face față vieții așa cum este ea, dură, incorectă, lipsită de compasiune pentru furnica pe nume om. 
Nu am citit deloc despre autor sau despre ce anume a stat în spatele acestei cărți și ce impact a avut publicarea acesteia asupra vieții sale. Nu mă interesează, tot ce am vrut să știu despre carte se află printre filele sale. 
Romanul lui Ion Aion este o lectură ușoară, pe alocuri grețoasă datorită descrierilor amănunțite a unor lucruri, dar foarte apropiată de realitate - un limbaj simplu, dur, plin de emoția de care este copleșit autorul.  
Spovedania unui preot ateu nu este sub nicio formă  un îndemn la rebeliune; este jurnalul intim al unui om ce se lovește de viață și nu știe cum să o trăiască.

marți, 9 ianuarie 2018

Drumul spre minimalism - Săptămâna 18

Salut!
Vacanța mea se încheie în această săptămână, vine sesiunea, dar asta nu înseamnă că drumul spre minimalism se oprește aici.
Data trecută v-am spus despre cărți și cum îmi doresc ca până la sfârșitul anului să nu mai am volume necitite. Deși am împărțit cărțile în două - de dat și de lăsat în bibliotecă, nu eram mulțumită deloc de 8 volume. Nu le-am citit încă, dar nici nu îmi surâde ideea să le las să prindă praf. Având în vedere că sunt titluri ce țin de literatura clasică, m-am dus frumos pe librivox.org și am căutat versiunea audio a fiecăruia. Surpriză surpriză, le-am găsit, așa că volumele în format fizic pleacă de la mine, iar acelea în format audio se mută direct în lista cu de citit anul acesta. Apropos de listă, o am făcută într-o agendă și include 26 de titluri - cărți fizice pe care le am în casă și vreau să le citesc până la finele anului.
Mi-a mai venit o idee legată de organizare: mi-am propus să îmi fac un bullet journal. Am văzut la multă lume, arată foarte bine, sunt drăguțe rău... dar pe urmă m-am gândit că am destule agende nefolosite prin casă și că astfel aș putea să le pun la treabă. Am început cu agenda mea de bază (frumoasele vremuri pe când aveam una singură și nu-mi băteam capul cu 5 altele), unde mi-am planificat lunile anului și mi-am notat date importante. E mai mult un calendar, urmând ca atunci când revin la Iași să mă apuc de plannerul pe care-l am de la Lidl și care arată super bine. Mi-am propus să scriu ce am de făcut în fiecare săptămână, pe ce am dat bani, ce am consumat, ce trebuie să fac în anumite zile și tot așa. Voi vedea cum decurge acest lucru după câteva săptămâni. Mă consider o persoană organizată de felul meu, dar stau cam prost la capitolul memorie, așa că mi-aș dori, prin intermediul unui planner și a unui bullet journal, să îmbunătățesc acest aspect.
Cred că am uitat să menționez că anul trecut am reușit să economisesc niște bani. Procesul e destul de simplu: un an are 52 de săptămâni, așa că săptămânal pui în pușculiță numărul săptămânii în bani. Astfel, 1-7 ianuarie ar fi săptămâna 1, deci pui 1 leu. 8-14 ianuarie e săptămâna 2, deci pui 2 lei și tot așa. Sau există varianta de a începe numărătoarea inversă, adică 52 de lei în săptămâna 1. Am reușit să mă țin de acest plan, în unele săptămâni am pus mai mult, astfel încât la sfârșitul anului am avut ceva bani în plus pentru mine. Voi face același lucru și în acest an, să văd dacă mă pot ține de el. Deși tentația de a lua bani din stash era mare la început, pe parcurs a devenit un automatism faptul că trebuia să pun niște bani deoparte, iar dorința de a mă atinge de acei bani dispăruse spre finalul anului.
Cam acestea sunt lucrurile pe care le-am făcut săptămâna trecută. Ne auzim marțea viitoare!

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Recenzie literară: Fata care citea în metrou de Christine Féret-Fleury (2017)

Despre Fata care citea în metrou, o carte semnată de autoarea de origine franceză Christine Féret-Fleury, am auzit multe. La un moment dat, era o carte pe care o vedeam peste tot și la toată lumea pe rețelele de socializare. Când vine vorba despre cărți populare, sunt destul de sceptică, deoarece de multe ori s-a întâmplat să mă las dusă de val și să citesc cartea respectivă, să mă trezesc că nu-mi place deloc sau că nu rezonează cu mine și starea mea de spirit. Norocul meu este că până la urmă, febra cărții a trecut, iar eu am dscoperit volumul în biblioteca cuiva din familie. Fără prea multe așteptări, m-am apucat de citit.
Juliette este o tânără ce trăiește în bula sa - o copilărie liniștită, o adolescență lipsită de peripeții, un job care este doar o sursă de venit. Ce-i place cel mai mult este mersul cu metroul în fiecare zi. Are mereu o carte cu ea, dar cel mai mult îi place să se uite la cei din jur și la cărțile pe care le citesc ceilalți pasageri. Într-o zi, decide să coboare cu câteva stații mai devreme și să meargă pe jos până la servici. În drumul său, descoperă o carte veche ce ține întredeschisă o poartă, iar în spatele porții o așteaptă o clădire sumbră, cu o cameră plină de cărți prăfuite, iar la birou un bărbat ciudat, Soliman, care o introduce în lumea cărților călătoare. Din acest moment, viața lui Juliette ia o întorsătură ce o va scoate din zona de comfort.
Fata care citea în metrou e o carte pe care am îndrăgit-o de la primele pagini. Acțiunea este dinamică și totodată permite cititorului să descopere personajele mai bine, să le vadă calitățile și defectele, micile ticuri, să observe anturajul lor și universul în care trăiesc. Evident, cărțile sunt prezente peste tot - de la titlul din brațele unui călător în metrou, până la influența într-o tranzacție a Rebeccăi de Daphne du Maurier sau descoperirea celor mai intime dorințe doar răsfoind un volum oarecare. 
Juliette e un personaj pe care nu ai cum să nu-l placi, deși e foarte aiurită uneori. E foarte imatură pentru vârsta sa - trăiește mai mult într-o lume imaginară, deși încearcă să se înscrie în peisajul cotidianului. Până când în viața ei nu apar Soliman și Zaide, fiica acestuia, tânăra nu cunoaște provocarea și misterul din spatele lecturilor din metrou. Abia în camera plină de cărți vechi și noi, prăfuite sau rupte, Juliette își dă seama că până acum nu a trăit cu adevărat.
Romanul lui Christine Féret-Fleury nu este despre iubire, maturitate, singurătate sau deznădejde. Este despre căutarea sinelui și factorii ce declanșează dorința de evada din propria piele și de a-ți urma visele. Fata care citea în metrou, la început o funcționară obișnuită, cu o viață lipsită de suspans, devine o aventurieră și descoperă pofta de a trăi. 
Cartea aceasta a încheiat lecturile anului 2017 și a intrat direct în topul cărților favorite. I-am dat nota maximă pe Goodreads, pentru că oferă o stare de bine, este antrenantă și amuzantă, iar Juliette e un personaj în care sunt sigură că se regăsesc foarte mulți cititori. În plus, Fata care citea în metrou este un roman cu și despre cărți, iar farmecul acestora în acțiune nu are cum să nu te cucerească. Găsiți volumul tradus în română la editura Nemira.